Recunosc ca in ultimul an nu am citit foarte mult, asta daca nu pun la socoteala postarile mamicilor de pe grupurile de mamici sau descrierea produselor de pe site-urile de cumparaturi online (yes, I’m guilty of heavy shopping after having my baby 🤦♀️).
Am inceput totusi sa citesc carti de parenting, diversificare si altele asemenea, insa nu am terminat niciuna inca 😁. Asa ca am zis sa aplic metoda “on-the-job training”, iar pentru micile neclaritati mai intrebam prietenii cu copii.
In ceea ce priveste cititul (pentru ca nu am renuntat) am luat-o mai usor cu “Miercuri, respiram” a Ioanei Chicet-Macoveiciuc, alias Printesa urbana. O lectura usoara si lejera tocmai buna pentru o mama cu bebe de 8 luni si care tanjeste sa mai faca si ceva pentru ea (adica eu).
Am citit cartea cu o oarecare doza de nostalgie fata de perioada sarcinii si cand credeam, cu naivitate, ca este cea mai grea perioada.
Un pasaj din cartea mi-a ramas in minte si vi-l las aici:
E ca atunci cand intri brusc in intuneric. Nu vezi nimic, te simti pierdut, nu ai repere, ti se face teama. Trebuie doar sa astepti cateva secunde, ochii tai se vor obisnui cu bezna si vei incepe sa intrezaresti lucruri, vei putea face primii pasi, te vei putea aseza pe o margine de pat, vei putea intinde mana spre intrerupatorul veozei. Asa si cu greul din viata. In primele clipe, cand afli vestea cea rea, totul pare fara iesire. Crezi ca o sa mori de durere si de neputinta. Dar nu mori, nu, omul duce enorm de multe, mult mai multe decat isi poate imagina vreodata. Chiar si cand nu mai poti, tot mai poti un pic.
Iar finalul mi se pare genial si general valabil:
Suntem sanatosi, impreuna.
Suntem in cel mai bun dintre toate locurile posibile.
