In ultimii ani am observat ca multi parinti isi implica copiii in tot felul de activitati, fie sportive (inot, fotbal, karate), fie legate de invatarea limbilor straine sau activitati muzicale (invatat pian, chitara) etc.
Eu, ca fost observant a ceea ce faceau alti parinti, si ca actual parinte, am tot oscilat intre a crede ca e foarte bine pentru un copil sa aiba activitati multe si diverse, si a crede ca este foarte obositor si solicitant pentru copil si parinte deopotriva si exista riscul ca multe dintre activitati sa devina doar o lista de bifat. Inca nu imi e clar, dar, in timp, in functie si de ceea ce ii place copilului, vom alege 1-2 activitati pe care sa le faca recurent, dar si cu placere.
Pentru a incepe de undeva, in aceasta perioada mergem la doua ateliere muzicale organizate de Mom O’clock si care ii plac foarte mult fetitei: Sezatoarea muzicala (in fiecare luni) si Baby Bounce (in fiecare vineri).
Ca sa raspund intrebarii din titlu, aceste ateliere ne ajuta pe amandoua si, cumva indirect, si pe sot / tatic, astfel:
Eu ma bucur de fiecare data cand ajung la Mom O’clock de cafeaua buna si tartele delicioase (fie sarate, fie dulci) si ii multumesc fetitei ca a fost cooperanta in masina si a avut rabdare sa urmareasca toate autobuzele care ofteaza de fiecare data cand pleaca de pe loc.
De ce ma mai bucur? Ca am reusit sa iesim din perimetrul nostru de confort (Yes, baby! We did it!), ca pentru cateva ore nu trebuie sa ma mai gandesc ce activitati sa mai facem, ca mai interactionez si eu cu alti adulti, chiar daca discutiile se rezuma de cele mai multe ori la ce mananca, cat doarme si daca vorbeste copilul. Sunt intr-o oarecare masura egoiste bucuriile mele, dar e bine sa nu uitam nici de noi in toata povestea asta a motherhood-ului.
Cat despre copil, fetita se bucura ca asculta cantecele, bate din palme, danseaza, imita leul, vacuta sau soricelul, interactioneaza cu ceilalti copii etc. Iar dupa atelier se joaca cu jucariile din cafenea, de la triciclete pana la creioane colorate sau urcat si coborat scari. Pe langa aceste actiuni de moment, ce am observat eu cam dupa o luna de participat la atelierele muzicale este faptul ca ea ramane cu ceva de acolo, chiar la un an si patru luni si avem pe ce sa construim alte activitati acasa. De exemplu:
- recunoaste cantecele si repeta si ea “mu-mu-mu” sau “ro-ro-ro”;
- avem trei cantecele in limba franceza care o linistesc oricat de agitata ar fi;
- repeta “ro-ro-ro” (de la Row your boat) si “pu-pu-pu” (de la In padurea cu alune) ori de cate ori vrea sa punem muzica de la ateliere;
- bate din palme unde se bate in palme;
- rade copios cand eu devin mamma-shark in timp ce cantam Baby shark.
Iar mai nou chiar m-a uimit total cand a inceput sa zica “Hey, Google!” (stalcit evident) ca sa il roage pe micul Google Home sa ne cante ceva (stiu ca e smarty pants, dar ma topeste cand vad ce buretel este). Si nu mai zic ca a fost foarte trista intr-o vineri cand nu am ajuns la Baby Bounce si a stat numai langa boxa Google sa asculte cantecelele de la atelierele muzicale.
Iar pe tatic ziceam ca il ajuta cumva indirect deoarece mama este fericita cu aceasta preocupare oarecum recreativa, copilul invata lucruri noi pe care tati le poate folosi la joaca sau in momentele de criza. Cele trei cantecele in franceza de care spuneam mai sus functioneaza si daca sunt cantate de tati.
Stiu ca fiecare copil este diferit si se dezvolta in ritmul lui, insa nu ziceti NU atelierelor muzicale, chiar si de la cateva luni ale copilului, deoarece il dezvolta cum nici nu v-ati imagina. Iar mamicile mai iau si ele o gura de aer si de cafea in “liniste”.
