Pentru mine luna ianuarie este o luna foarte urata, anosta, lunga de parca nu se mai termina…
Si se pare ca nici anul asta nu a fost altfel. Dupa frenezia cu Revelionul, 1-2 ianuarie cu New Years Resolutions (mama, anul asta chiar o sa fac tot ce imi propun, nimic nu ma poate opri din entuziasm, bla bla), a venit trenul realitatii care m-am calcat vreo cateva zile bine de tot – adica am ramas singura cu copilul dupa ce doua saptamani fusesem Delialah cu sotul acasa, vizite, iesiri, plimbari, mult ajutor din toate partile.
Dar ne-am recalibrat noi doua si am reluat rutinele noastre – ateliere muzicale, iesit in parc, vizite la vecini. Doar ca nici astea nu au durat mult ca ne-au lovit racelile si ne-au rapus tot zenul… cea mica cu muci si tuse si febra uneori si refuz de a lua orice siropel sau puf de gat, eu cu muci si tuse si dureri de cap si lipsa de vlaga si chef…. perfect combination. Noroc cu tati care ne salveaza in situatiile critice si ne-a suportat in aceste saptamani mai grele (ma rog, mai mult pe mine, ca cea mica e scumpa tare, oricat de maraita ar fi).
Incet incet ne-am revenit si ma bucur ca s-a terminat cea mai lunga si urata luna din an. Astazi aveam in minte numai aceste versuri, pe repeat: “The dog days are over“!
Si sper ca februarie sa vina cu zile mai senine!
Sursa foto: canva.com
