Randurile de mai jos le-am scris candva, demult, intr-o agenda cu citate din carti misto (sunt un mare fan al agendelor si al scrisului de mana) si abia astazi m-am decis sa le impartasesc si aici.
La un moment dat, eu si sotul meu ne-am luat inima-n dinti si am hotarat sa facem un sau o mini-us. Mi-am facut toate analizele premergatoare si am realizat ca nu am niciun anticorp pentru bolile copilariei. Asa ca trebuia sa ma decid daca voi face anumite vaccinuri sau nu. Pana la urma am hotarat sa fac toate vaccinurile necesare pentru a nu expune bebelusul niciunui risc, mai ales in primele 3 luni de sarcina. Ca urmare, trebuia sa astept cam 3 luni sa se formeze anticorpii (cu toate ca unii doctori sustineau ca e suficient 1 luna, altii 3 iar altii chiar 6 …). Intre timp am descoperit ca aveam o problema grava cu o masea ale carei radacini facusera puroi. M-am dus de urgenta la dentist si toata distractia a durat 6 luni pana sa imi finalizez toate lucrarile care s-au dovedit a fi necesare. Mi-am scos chiar si doua masele de minte. Amandoua o data! Cata minte sa ai sa faci lucrul asta. Zero probabil :)). Si nici nu imi scosesem inca maselele de minte. Dar am rezolvat si partea cu dantura si aveam unda verde la facut copii.
Doar ca minunile nu se intampla cand bati din palme sau cand vrei tu.
Noua ni se parea normal ca daca ne-am decis sa facem un copil, el sa si apara imediat.
Insa, spre surprinderea, si uneori disperarea mea, acest lucru nu s-a intamplat.
In fiecare luna imi faceam tot felul de scenarii in cap: in ce luna se va naste, cat mai stau la birou, ce carut o sa luam, si multe altele …
Il consideram cumva “copilul salvator” care venea sa ma salveze de la anumite lucruri care ma dezamagisera mult in acea perioada. Dar “copilul salvator” nu a vrut sa vina. Nu era menirea lui sa imi rezolve mie problemele existentiale.
Mi-a luat multe luni (si teste de sarcina negative si depresie post-test) ca sa imi dau seama de aceste lucruri. Copilul nostru va avea scopul lui personal in aceasta viata, visele lui, problemele lui… Nu aveam niciun drept sa ii cer sa imi faca ordine in viata.
Simpla coincidenta ca va alege sa se nasca in familia noastra nu il face responsabil pentru fericirea si bunastarea noastra sufleteasca.
De cand am avut aceasta revelatie m-am linistit si am facut EU toate lucrurile astfel incat viata mea sa fie semnificativ mai buna asa incat sa fiu eu bine cu mine cand aceasta minune va decide sa vina la noi.
Intre timp minunea s-a intamplat si astazi ne umple viata o scumpete de fata, belsugul nostru. Asta a fost alta revelatie avuta de mine si de sotul meu intr-o noapte cand o leganam sa adoarma la loc – cred ca avea doar cateva saptamani.
Asa ca sa ne bucuram de si cu micutii omuleti care au ales sa creasca alaturi de noi!
Sursa foto: mleyc.ro
